"Circul nopții" de Erin Morgenstern

Urmărind periplul aventuros al unui circ fermecat, romanul talentatei tinere scriitoare Erin Morgenstern este o magică poveste de dragoste pentru cititorii de toate vârstele.

Circul soseşte fără veste. Fără înştiinţări, fără afişe lipite pe stâlpi sau panouri. E pur şi simplu acolo unde ieri nu era nimic.

Sub cupola corturilor nocturne, în dungi albe şi negre, te aşteaptă însă o experienţă cu totul unică, o sărbătoare a simţurilor – poţi să te pierzi într-un labirint de nori, să rătăceşti prin meandrele unei grădini luxuriante construite din gheaţă, să priveşti uimit la contorsionista tatuată care se strecoară într-o minusculă cutie de sticlă şi să te îmbeţi cu miresmele de caramel şi scorţişoară ce adie ameţitor prin aer.

Bine aţi venit în Le Cirque des Rêves! Însă, în spatele norilor de fum şi al oglinzilor, se derulează o competiţie crâncenă – un duel între doi tineri magicieni, Celia şi Marco – an trenaţi încă din copilărie să concureze într-un „joc” implacabil de către maeştrii lor misterioşi. Necunoscută celor doi, aceasta este însă o confruntare din care doar unul dintre ei va reuşi să iasă învingător, iar circul este scena pe care se desfăşoară o bătălie cumplită a imaginaţiei şi voinţei.

Dar când o dragoste profundă, pasionată şi magică se înfiripă între cei doi protagonişti, bătrânii lor maeştri trebuie să intervină, iar consecinţele vor fi periculoase pentru toţi cei implicaţi.

O poveste seducătoare, plină de aventură, magie şi poezie, un basm cuceritor pentru cititorii de toate vârstele.

E atât de multă strălucire în circ, începând de la flăcări și felinare, până la stele. Am auzit atât de des expresia ,,magia luminii“ folosită în legătură cu ceea ce vezi în Le Cirque des Rêves, încât uneori mă întreb dacă nu cumva tot circul nu este decât o complexă iluzie creată cu ajutorul luminii.- Friedrick Thiessen, 1894.

Prima dată, te izbește lipsa culorilor. Ești înconjurat de alb și negru, și câteva pete de gri. Ești învăluit în întuneric, și apoi orbit de strălucire. Te simți de parcă lumea ar fi rămas undeva departe, iar tu ai fi pășit într-un vis. Apoi, intri în primul cort, ales la întâmplare. Și înțelegi de ce în Le Cirque des Rêves nu există culori. Pentru că nu este nevoie. Fiecare artist, fie că e vorba de jongleri, de iluzioniști sau de prezicătoare, transformă totul în culoare. Cu fiecare mișcare, te simți captiv într-o lume stranie, ireală, magică. Ochii îți fug în toate direcțiile, dorind să vadă toate minunile prezente în acest loc. Timpul pare că s-a oprit în noaptea aceasta, pentru tine și pentru toți ceilalți rêveurs. Poate că, mai târziu, când vei sta la o ceașcă de ceai cu un prieten, nu vei recunoaște. Dar el va ști, dacă a vizitat circul, că tu nu l-ai mai părăsit niciodată. Că ai rămas în Grădina de Gheață sau poate la Copacul Dorințelor, ori prins în mrejele iluzionistei sau privind acrobații. Adevărul este că, odată intrat în circ, vei continua să trăiești suspendat între lumea de vis și cea reală, cu toate că nu-ți vei mai putea da seama vreodată dacă prezentul e vis ori realitate.

Circul nopții e o carte… magică. Surprinzătoare și plină de strălucire. E ca un labirint unde la fiecare cotitură te așteaptă ceva nou și neprevăzut.

Mi-aș fi dorit să nu se termine niciodată, dar, cu cât mă gândesc mai bine, ce alt final ar fi fost mai potrivit decât cel oferit de Erin Morgenstern?

Titlu românesc: Circul nopții

Titlu original: The Night Circus

Autor: Erin Morgenstern

Editura: Leda

Traducător: Ondine Cristina Dascălița 

Dimensiuni: 15,5 x 24 cm

Detalii: copertă cartonată, supracopertă

Număr de pagini: 414

Anul apariției: 2013

ISBN: 978-973-135-768-3

                                     

"Hoțul de cărți" de Markus Zusak

Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. 
Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greşeală, şi este prima ei carte furată. Astfel începe o poveste despre dragostea de cărţi şi de cuvinte, pe măsură ce Liesel învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde le mai putea găsi. 
Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi. Cu o scriitură superb măiestrită şi arzând cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a dăruit una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

Apoi, norul.
Cum dai cuiva o bucățică de cer?
La sfârșitul lunii februarie, stătea pe strada Munchen și privea un singur nor uriașridicându-se peste dealuri ca un monstru alb. Urca munții. Soarele era eclipsat și, în locul său, o bestie albă cu o inimă cenușie privea orașul.
- Vrei să vezi asta? îi spuse lui papa.
Hans ridică din cap și rosti ceea ce credea ca fiind evident.
- Ar trebui să i-l dai lui Max, Liesel. Vezi dacă poți să i-l lași pe noptieră, ca pe toate celelalte lucruri.
Liesel se uită la el ca și cum ar fi înnebunit.
- Dar cum? 
Ușor, a mângâiat-o pe creștet.
- Ține-l minte. Apoi, pune-l pe hârtie pentru el.

Hoțul de cărți de Markus Zusak este, cu siguranță, o carte aparte. Am citit-o de două ori până acum, și probabil că o să o mai citesc de-a lungul timpului.

Cartea abordează o temă nu tocmai plăcută, și anume copilăria lui Liesel Meminger în Germania nazistă.

Povestirea începe cu o introducere neașteptată, în care facem cunoștință cu naratoarea, nimeni alta decât Moartea, care transmite cititorilor un mic adevăr: Vei muri. Cu toate acestea, naratoarea este mai degrabă un povestitor imparțial, care o întâlnește accidental pe Liesel, când vine să ia sufletul fratelui său mai mic. Dacă în mod normal Moartea și-ar fi continuat drumul, de această dată se oprește să asiste la înmormântare. Aceea este ziua când Liesel fură prima sa carte: Manualul groparului.

Naratoarea este însă destul de ocupată în vremurile acelea, așa că o părăsește pe Liesel și pe mama acesteia și se întoarce la treburile ei. Dar povestea continuă, pentru că pente câțiva ani, Liesel va scrie o carte. O carte care îi va salva viața, o carte care va cuprinde toate amintirile sale. O carte pe care Moartea o va salva de la a fi distrusă, pentru ca apoi să ne spună povestea hoțului de cărți. Căci cartea scrisă de Liesel Meminger se va numi chiar Hoțul de cărți, o povestioară, printre altele, despre:
 - o fată
 - niște cuvinte
 - un acordeonist
- niște nemți fanatici
 - un boxer evreu
- și destul de multe furtișaguri.

Hoțul de cărți vorbește despre puterea cuvintelor, și despre cum pot schimba ele vieți. Este o carte care te întristează și te face să te gândești la unele alegeri pe care le-ai făcut în viață și la șansele pe care noi le avem de a fi cine vrem și de a gândi ceea ce vrem, fără să ne fie teamă de consecințe. O carte care ne arată că dragostea este totul și că orice s-ar întâmpla, trebuie să mergem mai departe.

Titlu românesc: Hoțul de cărți

Titlu original: The Book Thief

Autor: Markus Zusak

Editura: Rao

Traducător: Adelina Vasiliu

Ilustrații: Trudy White

Dimensiuni: 13 x 20 cm

Detalii: copertă cartonată, supracopertă

Număr de pagini: 571

Anul apariției: 2011

ISBN: 978-606-609-086-5

"Pasărea spin" de Colleen McCullough

După aproape patru decenii de la lansare, Pasărea spin - tulburătoarea poveste a unei iubiri interzise, continuă să fascineze milioane și milioane de cititori din întreaga lume.
Titlul cărții i-a fost inspirat autoarei Colleen McCullough de mitul unei păsări ce cântă o singură dată în viață, mai dulce decât orice altă vietate de pe pământ. Din momentul în care își părăsește cuibul, pleacă în căutarea unui copac cu spini și nu își află odihna până nu-l găsește.
Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă în spinul cel mai lung și mai ascuțit.
În îmbrățișarea morții, își învinge propria agonie scoțând un tril ce le depășește pe cele ale privighetorii și ciocârliei la un loc. Un cântec la superlativ, ca tribut al existenței sale.
Asemenea păsării spin, tânăra Meggie Cleary și preotul Ralph de Bricassart se aruncă în mod conștient în vârful spinului, suferind cele mai crunte dureri de dragul cântecului care se numește iubire. Și aceasta, pentru că, se spune, ce-i mai bun pe lume are un singur preț: cel al unei mari dureri.

O capodoperă literară ce a dobândit aureola unei legende.

Pasărea, cu spinul înfipt în piept, urmează ciclul implacabil al legii nescrise; nu știe de ce impuls este condusă, dar își începe călătoria pe care o sfârșește aruncându-se singură într-un spin. Și moare cântând. Chiar în momentul în care spinul o pătrunde, ea nu-și dă seama că o așteaptă moartea; cântă, cântă până nu mai rămâne nici o picătură de viață în ea, până când nu mai poate să scoată nici un sunet. Dar noi, noi cei care ne împlântăm singuri spinii în piept, noi știm! Noi înțelegem! Și totuși o facem. O facem!

Pasărea spin urmărește de-a lungul deceniilor viața familiei Cleary, pornind din Noua Zeelandă și ajungând până în Australia. În centrul istorisirii se află povestea de dragoste dintre Meggie Cleary și preotul catolic Ralph de Bricassart, și urmările unei iubiri interzise care continuă până la moarte. 

Romanul provoacă numeroase sentimente contradictorii, pentru că personajele îndură multe suferințe și se schimbă de-a lungul vieții, și de multe ori nu reacționează așa cum și-ar dori cititorul. Lectura împletește dragostea cu ura, bucuria cu tristețea și toate sentimentele trăite de-a lungul unei vieți, iar la final cititorii rămânând atașați de personaje.

Pentru că romanul urmărește viața familiei Cleary de-a lungul unei perioade foarte lungi de timp, e aproape imposibil ca lectura să nu amintească de experiențele proprii din anumite momente ale vieții.

Cel mai impresionant lucru la romanul lui Colleen McCullough este chiar perioada pe care se întinde acțiunea, incluzând viața a trei generații în doar două volume. De asemenea, acțiunea se petrece destul de rapid pentru a nu plictisi cititorul, incluzând totuși amănunte extrem de importante în momentele cheie ale povestirii.

Pasărea spin este unic în felul său, pentru că prezintă experiențele vieții unor oameni simpli, este un roman care ar trebui citit de toți la un moment dat, și care rămâne în amintirea tuturor celor care l-au parcurs.

Titlu românesc: Pasărea spin

Titlu original: The Thorn Birds

Autor: Colleen McCullough

Editura: Orizonturi

Colecția: Romane celebre

Traducător: Gicuța Nistor

Dimensiuni: 13 x 20 cm

Detalii: copertă lucioasă

Număr de pagini: 334 (vol. 1), 342 (vol. 2)

Anul apariției: 2012

ISBN: 978-973-736-165-3 (vol. 1), 978-973-736-166-0 (vol. 2) 

A apărut și un serial de patru episoade după carte, destul de reușit, după părerea mea.

"Fior" (Lupii din Mercy Falls, #1) de Maggie Stiefvater

De mulţi ani Grace îi observa pe lupii din pădurile aflate în spatele casei ei. Un lup cu ochii galbeni – lupul ei – a reprezentat mereu o prezenţă fără de care nu mai putea să-şi închipuie viaţa. Între timp, Sam trăia două vieţi: iarna, în pădurea îngheţată, protejat de haită şi mereu în compania unei fete neînfricate, iar vara, puţine şi preţioase luni petrecute ca om… până când frigul îl făcea să se transforme la loc. Acum, Grace face cunoştinţă cu un băiat cu ochii galbeni, care i se pare atât de cunoscut, încât i se taie răsuflarea. Este lupul ei, el trebuie să fie. Dar, pe măsură ce iarna se apropie, Sam trebuie să se lupte ca să îşi păstreze forma umană sau să rişte să o piardă pe Grace, dar să se piardă şi pe sine… pentru totdeauna.

În întunecimea de la marginea pădurii se schimbă ceva și l-am văzut pe lupul meu stând lângă un copac, nările sale adulmecând carnea din mâna mea. Am fost ușurată că l-am zărit, dar mi-a trecut brusc atunci când și-a mișcat capul, și pătratul de lumină care venea din ușa glisantă i-a căzut pe față. Vedeam acum că pe bărbie avea sânge vechi și uscat. Uscat de câteva zile.
Nările i-au servit: simțea mirosul de carne de vită din mâna mea. Ori vita, ori familiaritatea prezenței mele a fost suficientă ca el să facă vreo câțiva pași pentru a ieși din pădure. Apoi, încă vreo câțiva pași. Mai aproape decât fusese vreodată.
Am rămas în fața lui, suficient de aproape încât aș fi putut să mă întind și să-i ating blana strălucitoare. Sau să îi șterg pata roșie de pe bot.

Fior este genul de carte care te lasă dorind mai mult. Și este printre puținele cărți pe care le-am citit și care are un titlu atât de potrivit. Descrierea iubirii dintre Sam și Grace te lasă cu un fior în suflet. Dacă simți nevoia să citești despre iubirea adevarată, asta e cartea cea mai bună.
Este fascinant să privești cum începe totul, pentru că Sam și Grace se iubesc înainte să se cunoască față în față.
Sam, deși este lup iarna, este mai uman decât multe alte persoane. Și, deși nu-și amintește cum e să fi om când e frig afară, întotdeauna o veghează pe Grace, de parcă sufletele lor ar fi conectate. Probabil că de asta a salvat-o de la bun început de ceilalți lupi.
Grace mereu s-a simțit legată de lupii din pădurea din spatele casei sale, încă de când aceștia au încercat să o ucidă când era mică. Ea a știut întotdeauna că lupii nu erau ceea ce păreau. I-a recunoscut ochii lui Sam prima oară când l-a văzut om. A știut cine era el, ce era el, si, cu toate că era o persoană foarte realistă, l-a acceptat în viața ei imediat.
Sam și Grace, Grace și Sam. Nu ar putea trăi unul fără celălalt.


Titlu românesc: Fior
Titlu original: Shiver
Autor: Maggie Stiefvater
Editura: Rao
Traducător: Laura Frunză
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Detalii: copertă cartonată, supracopertă, mată
Număr de pagini: 256
Anul apariției: 2011
ISBN: 978-606-825-164-6

Salut, Lume!

Nu prea mă pricep la introduceri, dar o să încerc să mă fac cât de cât înțeleasă.
Am creat blogul acesta pentru că îmi place să citesc. Și pentru că vreau să-i fac și pe alții să citească.


Cum spuneam, îmi place să citesc, și am citit foarte multe cărți. Voi posta recenzii la fiecare, dar, vă rog să înțelegeți, unele cărți au fost citite acum câțiva ani, și, deși o să încerc pe cât posibil să-mi "reîmprospătez" memoria, cu siguranță unele recenzii vor părea mai lipsite de substanță decât altele.


Sper că ați înțeles măcar ceva din bălmăjeala mea de mai sus.


Și cum e Crăciunul (hehe, ce zi ca să te apuci de un blog), vă urez să aveți parte de un Crăciun fericit și plin de căldură în suflet!